marți, 7 aprilie 2020

Jurnal de izolare - ziua x...10


🌺🌺🌺
Am avut insomnie, și inca una memorabila. La 5 fără un sfert dimineața mâncam și încă nu aveam 10 secunde de somn toată noaptea. Credeam ca o sa ma simt obosita toată ziua, dar se pare ca zilele astea de "nefăcut nimic" nu mi-au consumat prea multă energie. În concluzie, câteva ore de somn au fost suficiente. 
 În sfârșit o zi fără sa bata vântul!! Sunt un om care nu se plânge de vremea de afară, în general, dar vântul chiar nu-mi place. 
 Am putut din nou sa mâncăm și sa ne bem cafeaua afară. 
 Mura mi-a tot dat târcoale dar nu s-a lăsat fotografiata. 
 Apoi din nou la treaba... 
 Apă colorată cu acuarela, dar pe Mura nu o deranjează 🤭
 Am aruncat semințe de trifoi la Mura în țarc. Are prea mult pământ și se murdărește foarte tare când ploua pentru ca se face mult noroi. Țarcul ei e foarte mare și nu este iarba peste tot. Încercăm sa remediem problema. 
 Bineînțeles că fără Elena nu putem face nimic. 


 Am vopsit pantofarul pe care vi l-am arătat acum două zile. Am ales fondul verde maslina iar cu pensula, de data asta, nu cu șablon, am desenat un model simplu tradițional românesc. 
 Ar fi vrut și ea sa vopsească, dar i-am zis ca e mai bine sa deseneze fiecare cu acuarela ei. A înțeles, m-a lăsat sa lucrez liniștită. 


 Surpriza cea mai mare: trambulina. A fost foarte fericita când a văzut-o și ne întreba din minut în minut "mai e mult?" Am crezut ca reușim s-o montam cât timp a dormit Elena la prânz, dar nu e tocmai simplu. Când era aproape gata, ne-am dat seama ca am pus plasa invers, cu exteriorul în interior. Fix ce era mai greu de aranjat. 
 Când a fost gata, nu am scăpat fără sa "ne țopăim" împreună, am făcut și coregrafie  "Nu așa mami. Așa!", sunau indicațiile ei. 🤭
 Pantofarul acum două zile...
Pantofarul azi... 
 Luna plină! 
Topăitul pe trambulina mi-a adus aminte de filmul "Campioana". Dacă nu vi se pare demodat sa va uitați la filme românești, vi-l recomand cu drag!
Sănătate multă și sa auzim numai de bine!
Vizionare plăcută! 

2 comentarii:

Vă mulțumesc pentru vizită și comentarii, cu drag

Postari recente

Recent Posts Widget