Jurnal de izolare - ziua x...8

🌺🌺🌺

Azi nu am făcut mare lucru. A și bătut vântul foarte, foarte tare, din cauza asta am stat mai mult în casă. 

La un moment dat nu îl mai găseam pe Costică, deși știam sigur ca e în casă. L-am căutat peste tot, până și în mașina de spălat, de vreo trei ori. Prostănacul s-a închis singur într-un dulap. 

Încă nu ma pot obișnui cu ideea ca duminica nu mergem la biserică, îmi lipsesc slujbele, deși tot spun de când a început nebunia asta, ca meritam o lecție și nici nu fac parte din categoria de credincioși care dorește deschiderea bisericilor de Paște - am argumentele mele, dar nu mă întind aici.

Cu ocazia asta mi-am amintit de o întâmplare povestita în cartea "Nesfintii sfinți", care pe mine m-a marcat, e ceva la care ma raportez. 

Toate astea m-au făcut sa scriu următoarele:

Nu am sa fiu niciodată de acord ca nu avem nevoie de biserici pentru ca "credința o ai în suflet", "poți să te rogi și de acasă"

Un exemplu simplu ar fi ca dacă îți place grădinăritul, dragostea "din suflet" pentru grădinărit, fără sa pui mâna pe o grebla, sapă sau alte ustensile, s-ar putea sa facă bălăriile cât casa. Nu poți sa grădinarești din casă, e clar. Dacă vreți sa și glumim, spuneți-le șefilor voștri ca vă place serviciul, dar în suflet, de acasă. Însă leafa o așteptați în cont, la data stabilita. Se poate? Pai nu se poate!

La fel este și cu credința, nu putem fi credincioși adevărați din comoditatea fotoliului.

Iubiți sau nu (mai mult huliți în ultima vreme) și de preoți avem mare nevoie pentru ca ei sunt legătura directă cu Dumnezeu, prin sfintele taine, așa cum avem nevoie de prize ca să ne putem folosi de aparatele electrice din casa. Dacă vreți, preoții sunt "prizele" cu care ne conectam la Dumnezeu.

Ce mai știu, este ca Dumnezeu are grija "de ai Lui"

Cât de "ai Lui" suntem, depinde de fiecare dintre noi. Aici nu ne mai poate ajuta nimeni, nu mai e munca de echipă... Dacă nu avem trăire și credința puternice, nu ne ajută nici 1000 de biserici deschise.

Am copiat mai jos un pasaj din cartea "Nesfintii sfinți, p. 383 - Un novice preasfințit" - Ed. Egumenita, care pe mine m-a marcat și nu îl pot uita, chiar dacă l-am citit acum mulți, mulți ani.

><><><><><

"Și astfel s-a trezit Preasfințitul Vasile în drum spre un sătuc îndepărtat, rătăcit printre pădurile Kostromei. Părintele Andrei Voronin, căci așa se numea grenadierul, era un remarcabil om al muncii, devenit preot, ca mulți care veniseră în anii aceia în Biserica. Fiind absolvent al Universității de Stat din Moscova, a restaurat o biserica dărâmata, a construit o parohie, o școală și o minunata tabăra pentru copii. Drumul până în satul lui a fost într-adevăr, lung, astfel încât însoțitorii lui au obosit foarte mult.

Deodată mașina s-a oprit. Exact cu câteva minute în urmă, pe drum se produsele un accident: un Camino se ciocnise față în față cu o motocicleta. Pe pământ, în praf, zăcea un bărbat mort. Deasupra lui stătea încremenit un tânăr. Iar în apropiere fuma abătut, cu capul lăsat în jos, șoferul camionului.

Preasfințitul și însoțitorii lui au ieșit repede din mașină. Însă de ajutat nu mia puteau ajuta cu nimic. Instantaneu a pătruns în lumea noastră, triumful brutal al absurdității, imaginea dramei omenești ireoarabile, care ne-a copleșit pe toți cei care ne-am nimerit în acea clipa pe drum, în momentul acela.

Tânărul motociclist, strângând-și în mâini casca, plângea, căci cel ce murise era tatăl lui. Preasfințitul l-a luat în brațe pe tânăr.

- Eu sunt preot. Dacă tatăl dvs a fost credincios, ii pot face rugăciunile necesare chiar acum.

- Da, da! A ingaimat tânărul, începând să-și revină din șoc. Faceți, va rog, tot ce trebuie. Tatăl meu a fost ortodox. E adevărat, niciodată nu  amers la biserica, toate bisericile din drum au fost dărâmate... Dar el întotdeauna spunea ca are duhovnic! Faceți, va rog, totul cum este rânduit!

- Cum s-a putut ca tatăl dvs sa nu meargă la biserica, dar sa aibe duhovnic?

- Pai, s-a putut... Tatăl meu mulți ani a ascultat emisiunile religioase transmise din Londra. Le realiza un preot, Rodzianko. Și pe acest părinte îl socotea duhovnicul său. Deși în viața niciodată nu l-a văzut.

Atunci Preasfințitul a izbucnit în plâns și a căzut în genunchi în fața răposatului său fiu duhovnicesc "

🌺🌺🌺

Să auzim numai de bine!

Sănătate multă!