sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Jurnalul unei femei simple

Pentru azi...
Sambata, 28 noiembrie, 6:31.
Pe fereastra...
Nu vad nimic ;)), e inca intuneric dar sigur e foarte intunecat, sunt nori si e foarte frig. Doar e cod galben de vreme "rea".
In bucatarie...
Miros de cafea, curat, dar nu dupa standardele mele, trebuie sa fac un update :)) 
In casa...
Miros de cafea - s-a imprastiat mirosul in toata casa :) curat, dar nu dupa standardele mele, trebuie sa fac un update :))
Sunt imbracata...
E ora 6:35, sunt imbracata in pijama si capot. Sa mai zic ca de la Oysho? ;))
Ascult...
Nimic. E liniste.
Mesteresc...
Acum nimic, dar in uscatorie asteapta cuminte la pièce de résistance. E vorba de un scaun care acum arata deplorabil si care are o istorie comica rau. O sa va povestesc despre el neaparat.
Citesc...
Prea putin ca sa poata fi mentionat. Abia reusesc sa duc la bun sfarsit 2-3 pagini de carte. Trebuie sa remediez problema neaparat!!!
Invat/am invatat... 
Ca atitudinea face mult(e).
Intentionez...
Sa lansez o provocare, in primul rand pentru mine. Simt nevoia unei dezintoxicari dupa atata urât din ultima vreme...
Ma intreb...
Cum o s-o scot la capat cu masina de cusut?? Habar nu am ce model sa-mi cumpar. Uof...
Ma gandesc…
La multe. 
Sper/imi doresc...
Sa invat sa cos si sa fac lucruri frumoase. 
 Sunt recunoscatoare…
Pentru pace. Ne-am obisnuit cu ea si nu ne mai dam seama cat de importanta e. 
Astept...
Sa treaca iarna. E un anotimp frumos daca stai la caldurica, dar nu toata lumea are parte de asta.
Vreau…
Sa (mai) cumpar materiale pentru decupaj, ca sa il fac frumusel pe scaunul din uscatorie ;))
Unul din lucrurile preferate...
Merceriile si librariile. Pentru mine, uneori!!!, merceriile sunt ca un muzeu. Ma uit indeluuung si admir, de multe ori fara sa cumpar nimic =)) Iar librariile au ceva magic. In primul rand e liniste si miroase frumos, a carte. Magia vine tocmai de la carti. Nu stii niciodata la ce sa te astepti atunci cand deschizi una. Afli pe parcurs :)
Nu-mi plac...
Nu-mi place frigul.
Saptamana care a trecut...
A trecut? Cand?? :((
Ieri…
Plin, agitat, frig.
Azi…
Ca ieri.
Planuri pentru sfarsitul saptamanii…
Da, dar nimic deosebit.
Cateva planuri pentru saptamana care urmeaza...
Ca toata lumea, cred. In prima parte a saptamanii ne relaxam, plimbam, vizitam, in a doua recuperam ce n-am facut in prima parte :))
Un citat preferat pentru azi...
N-am :D
O fotografie de azi...
Nu-i de azi si nu-i fotografia mea. Dar sa intram in atmosfera Craciunului, zic!
O imagine pe care eu o ador :)
Sursa : Wallpaper here 

joi, 26 noiembrie 2015

Burda "Totul despre cusut" si Burda "Crafty"

A aparut la chioscuri Burda-totul despre cusut, nr 4/2015 - 14,99 lei. Daca sunteti pasionate de croitorie, puteti afla din paginile revistei despre:
croiala, coaserea si captusirea pantalonului
prelucrarea diverselor tipuri de materiale
cute si pliuri
volane, borduri si aplicatii
tipuri de broderii sau tivuri
cordoane
tipuri de buzunare
 Suplimentul Burda Crafty, 9,99 lei, e tare simpatica. Se gasesc in ea o groaza de idei pentru
✿ decoratiuni de Craciun


 ingrijirea plantelor aromatice ;;)
 Lumea copiilor:
 jucarii homemade
 caciulita anului
 proiecte pentru copii
In paginile revistei mai gasiti foarte multe:
 retete potrivite pentru meniul de sarbatori
 retete cu turta dulce 
Desigur, idei pentru cadouri :) si multe altele.

miercuri, 25 noiembrie 2015

Griș cu lapte de cocos - de post

Un desert, sau un mic dejun, rapid si delicios. Laptele de cocos l-am facut in casa, dupa reteta clasica. 100-150 gr miez de nuc ade cocos se mixeaza la cutit in robotul de bucatarie, intr-un litru de apa.

Pentru grisul cu lapte am folosit:
600 ml lapte de cocos
1 plic zahar vanilinat
2-3 linguri zahar
100 gr gris
gem de cirese amare si dulceata de gutui
Am pus zaharul si zaharul vanilinat in laptele de cocos si am incalzit lichidul pana a inceput sa fiarba. Am adaugat incet grisul, timp in care am amestecat incontinuu cu un mic tel, ca sa nu faca cocoloase. L-am mai lasat la fiert cateva minute. Pentru ca nu ma pot abtine, si mereu mai adaug ceva in plus, fata de reteta, in mancarea pe care o fac, am pus si 2-3 lingurite de gem de cirese amare, care au facut grisul usor rozaliu. 
L-am pus in cani mari si l-am servit cu dulceata de gutui.
Pofta buna :) !

joi, 19 noiembrie 2015

Mâncare de spanac crud și supă-cremă de roșii în stilul meu :)

Am incercat, si bine am facut :), mancarea de spanac - inspiratie de la Ina. Eu nu ma pot abtine cand aud de mancare cu usturoi crud. Imi place atat de mult mujdeiul incat as fi in stare sa-l mananc simplu, doar cu paine, fara sa am alaturi o mancare. Ce sa mai, imi ploua in gura si acum!!! =))))))))
Cand am citit reteta si am vazut ca se pune si usturoi, nici n-am mai stat pe ganduri. Mancarica de spanac am facut-o aproape ca in reteta Inei, zic aproape pentru ca nu am pus fulgii de drojdie (o punga de 100 gr.fulgi de drojdie inactiva costa 6-7 lei) pentru ca nu am gasit la plafarul unde intrasem sa cumpar, si pentru ca ma grabeam foarte tare, nu am mai incercat si la altele.
Ca o parere personala, aceasta mancare mi se pare mai mult o garnitura, noi am mancat-o alaturi de chiftelute de naut si soia. 
In meniul zilei mai avem supa-crema de rosii, aromatizata (aici e tot secretul) cu :
foi de dafin
busuioc
boia dulce de gogosar, facuta de noi :)
si, pentru culoare mai mult, am adaugat doua linguri de bulion de ardei gras rosu
Nu am inventat eu roata cu supa asta, dar vreau sa va incurajez sa folositi aromaticele. N-o sa va para rau!

marți, 17 noiembrie 2015

Chifle cu măsline și ceapă

Ziceam aici ca vreau sa fac paine cu ceapa si masline. Pana la urma nu am facut dupa reteta din link, am facut dupa reteta mamei, si nu am facut paine, pentru ca am facut chifle - nu-i de mirare, asta e stilul meu. Pornesc de la o idee si ajung intr-un final la alta. 
Reteta de pornire e asa: (chiflele le-am facut doar din jumatate de kg de faina, si am injumatatit celelalte cantitati)
 1 kg faina
 40 gr drojdie cruda
 1 lingurita zahar
Faina se cerne, se pune intr-un caston si se amesteca cu drojdia si zaharul.
          ↓↓
Apoi se adauga si se incorporeaza usor:
✿ 1 lingurita de sare
 5 linguri de ulei
✿ 550 ml apa calduta
Se amesteca pana se omogenizeaza aluatul si se lasa la dospit aproximativ o ora. Vom obtine un aluat destul de moale, pufos si lipicios.
          ↓↓
Apoi am  framantat aluatul, destul de putin si nu cu multa fermitate, si am incorporat:
 50-60 gr masline fara samburi, taiate
 o ceapa mica, calita in putin ulei pana devine transparenta
Am format chiflele si le-am pus in tava de aragaz, pe hartie de copt, le-am acoperit cu un servet curat si le-am lasat la odihnit cca 30 de minute. Chiflele le-am copt la foc moderat pana au devenit aurii. Cu 5 minute inainte de a opri focul le-am uns cu putin ulei de masline.
Ce-mi place mie la reteta asta este ca produsul finit nu este pufos ci foarte crocant. 
Yummy crispy!

luni, 16 noiembrie 2015

Ca la maraton

Cam asa va fi acest post pentru mine, din punct de vedere al gatitului. Postul, tocmai pentru ca e post, presupune simplitate. Mereu mi-a fost foarte usor in posturi pentru ca nu ma mai chinuiam sa inventez, improvizez sau sa caut retete mai mult sau mai putin complicate, asa cum se intampla in perioadele "normale". Era extrem de relaxant. Acum, din motive binecuvantate, asa spune eu, va trebui sa ma intrec pe mine, si sa gatesc mai "compicat" dar de post. 
Cum la capitolul retete de post sunt deficitara, am inceput sa-mi storc mintea si energia :)) sa caut/improvizez retete.
Deocamdata o iau incet, cu pasi marunti, si fac meniul doar pentru 1-2 zile.
Pentru azi m-am gandit sa gatesc:
ciorbita de loboda cu taitei de post - mai multe retete gasiti aici
ghiveci de legume  
chiftelute de post
paine cu ceapa si masline
crutoane
E multa mancare dar sper ca voi avea si maine pentru ca ideea de a gati zilnic nu-mi place, desi nu ar fi ceva nou pentru mine.

Ce nu va lipsi, sigur, din meniul de post sunt:
 hummusul
 guacamole

Ca noutate ma tenteaza sa incerc ceviche.

Deocamdata atat, voi revenit cu fotografii :)

vineri, 13 noiembrie 2015

Jurnalul unei femei simple

Pentru azi...
Vineri, 13 noiembrie, 16:19
Pe fereastra...
Senin si  cald. 
In bucatarie...
Curat, miroase a placinta cu branza - e pentru maine. Trebuie s-o mancam toata :))
In casa...
Foarte curat ;;)
Sunt imbracata...
In tinuta lejera de casa : pantaloni si bluza.
Ascult...
Nimic. E liniste.
Mesteresc...
Nu mesteresc nimic dar am idei. In primul rand vreau sa-mi tricotez o caciula si un fular, apoi ma gandesc foarte serios sa-mi fac singura hainele, sau cel putin o parte din ele, pentru ca nu ma regasesc in stilul vestimentar actual. Niciodata nu m-am regasit, eu am alte gusturi. 
Citesc...
Multe articole de pe internet. Imi face creierul ca girofarul...
Invat/am invatat... 
Ca lucrurile nu se schimba peste noapte, trebuie doar sa am incredere si rabdare.
Intentionez...
Sa fac deserturi vegane in post.
Ma intreb...
Daca are rost sa-mi reactivez contul de FB. 
Ma gandesc…
Ca nu are rost sa-mi reactivez contul de FB :))
Sper/imi doresc...
Sa reusesc sa-mi schimb gandirea gen "cade drobul de sare peste copil"
Sunt recunoscatoare...
Pentru ca suntem sanatosi.
Astept cu nerabdare...
O vacanta!!!
Vreau…
Sa merg 2 zile la o manastire. 2 zile pentru ca ma gandesc ca va fi in week-end.
Unul  - cateva ;)) - din lucrurile preferate...

 materialele care au aceeasi cromatica dar modele diferite
 gentile din material textil
 sosetele - tocmai am constatat ca am cam multicele.


Nu-mi plac...
Nu-mi place dezordinea. Nu pot sa functionez daca in jurul meu e haos.
Saptamana care a trecut...
Buna :)
Ieri…
Am facut cateva cumparaturi pentru Mos Nicolae.
Azi…
Activitati gospodaresti. Dupa ce termin de scris postarea ma pregatesc sa plec, trebuie sa ma grabesc.
Planuri pentru sfarsitul saptamanii…
Incert :)
Cateva planuri pentru saptamana care urmeaza...
Prea putine si marunte ca sa poata fi mentionate ;))
Un citat preferat pentru azi...
"Un copil caruia i se formeaza gustul pentru muzica clasica buna, pentru literatura, istorie si arta, chiar si pentru stiinta, este cel putin partial vaccinat impotriva culturii consumeriste si a ispitelor acesteia" - pr.Serafim Roze

O fotografie de azi...
Toamna, toamna, toamna. Nu ma mai satur de ea :)
 Si un motan puturos, tolanit in pat :)

miercuri, 11 noiembrie 2015

Cizme - o mică modificare

Imi plac foarte mult cizmele. Atat de mult incat am o pereche pe care o pot purta si vara. Si o port :)
Acum cativa ani, fix pe timpul asta, mi-am cumparat o pereche de cizme care si-a aratat defectele inca de la inceput. Fiind niste cizme de toamna-primavara, nu sunt captusite, pielea e destul de moale si una dintre ele se lasa prea mult in jos, fata de cealalta, in timpul mersului. 
 As fi renuntat la ele dar nu mi-am gasit alte cizme care sa-mi placa si pe care sa vreau sa le cumpar. Imi place un anumit fel de calapod care se gaseste foarte rar spre deloc. 
 M-am gandit ca daca le tai partea de sus - aveau un fel de manșetă - nu vor mai avea greutate si se vor mentine drepte in timpul mersului. Da, le-am taiat dar aratau cam neterminate. Le-am dus la cizmar, le-a tras cate o cusatura dar tot "neterminate" aratau.
Mult, mult m-am gandit ce sa le fac ca sa le pot purta pana gasesc sa-mi cumpar cizmele-cu-calapodul-preferat. Le-am dus iar la cizmar ca sa le decupeze un triunghi, asta in prima faza, apoi, ma gandeam eu, mi-o mai veni o idee.
  Da, mi-a venit ideea, dupa multe incercari ;)) - sa le cos niste-nasturei-nostimi pe care sa-i leg intre ei cu un siret.
 Triunghirile nu sunt tocmai la aceeasi dimensiune, am observat de cand le-am luat de la cizmar dar n-am mai comentat nimic pentru ca nu se va observa cu usurinta defectul asta.
Acum mi se par simpatice, o sa le port cu placere dar tot cu gandul la acele cizme cu acel calapod care sunt intr-un magazin, pe undeva ;))

Postari recente

Recent Posts Widget