Bine ne-am regăsit! Da, știu ca am ceva restanțe la rubrica "Jurnal din vremea pandemiei", promit sa revin. Serviciul soțului ne-a adus în București mai repede decât ne propusesem, apoi am tot așteptat sa se mai încălzească ca să mai mergem la țară. Îmi amintesc exact ca anul trecut era destul de rece și ploua mult, iar într-un alt iunie a fost atât de frig încât varul meu a făcut focul la sobă, însă au fost doar episoade izolate. Totuși atât de frig în luna mai, început de iunie, nu-mi amintesc sa fi fost în istoria recenta.
Viața la țară nu are egal, o iubesc, dar eu văd, găsesc lucruri frumoase și în viața la oraș - nu vorbesc despre ele acum pentru ca nu ăsta e scopul postării.
Ne plimbam mult cu trotineta, am fost în Gradina Botanica și, pentru ca de băltoace nu ducem lipsă, ne îmbrăcăm/încălțăm adecvat și sărim în toate baltoacele care ne ies în cale. Uneori se mai întâmplă mici accidente, cum ar fi împiedicatul și cazutul în bălți 😁
În copilărie îmi plăcea foarte mult sa desenez, ma bucur enorm ca am ocazia și ca adult. Este o activitate care ma relaxează. Îmi place să mă joc cu culorile, să am grijă să nu depășesc linia de contur, sa admir din când în când ce minunăție se conturează.
De curând am primit, eu și Elena, de la o bună prietena, câteva cărți și un set de culori. Creioanele sunt cele mai calitative pe care le-am întâlnit în ultima vreme. Cremoase, culori vii și foarte frumoase!
Una din cărțile cărțile primite este "Motive tradiționale românești" - îmi plac atât de mult ca ma gândesc foarte serios sa le colorez cu mare simț de răspundere, adică sa mă informez temeinic despre culorile cele mai potrivite, și să le inramez, apoi le-aș putea face cadou cu diferite ocazii.
Din fericite, multe dintre prietenele mele sunt în "nișa" pentru genul acesta de cadouri.
Dar ce m-a făcut pe mine sa scriu azi pe blog este o "perlă" a Elenei. Sunt din ce în ce mai dese, și mi-e teamă că dacă nu le notez, le voi uita.
Am avut ceva treaba la calculator, iar Elena se tot învârtea pe lângă mine sa îi dau la cântecele. Eu o tot amânam "am puțină treabă, Elena", "așteaptă puțin", "imediat" etc etc
În momente de genul, încerc sa îmi păstrez calmul pentru că altă soluție nu exista. Insista în dorința ei fără sa obosească. Nu se enervează, nu ridica tonul, nu face tantrum. Doar își spune dorința, neîncetat, pe un ton liniar....
Dacă a văzut ca a epuizat toate îndemnurile din categoria "viau la cântecele", a încercat altceva.
A pus mâna pe umărul meu și cu cel mai calm ton, mi-a spus: "hai, tu te superi pe mine și pleci de aici"
Sper ca sunteți bine și ca vă bucurați de (semi)libertate!
La mulți ani tuturor copiilor și copiiilor din voi!!!