Restanță - Apuseni, august 2019

Am incarcat, la aceasta postare, 88 de fotografii. Cand selectez mi se par toate frumoase, mi-e greu sa aleg una sau alta. Daca parcurgeti toata postarea inseamna ca sunteti oameni rabdatori ;))

Apusenii dau dependenta, asa ca iata-ne, de data asta in trei, din nou la Vadul Motilor, si da, la aceeasti gazda. O cazare relativ modesta, cu strictul necesar, fara pretentii mari, dar cu gazde deosebite. Oamenii conteaza cel mai mult!

E adevarat ca am ales zona si datorita faptului ca ne doream sa facem trasee, iar in zona se pot face excursii si cu copii mici. Drumurile se parcurg bine in pas de plimbare, iar de peisaje nu mai spun  - doar am 88 de fotografii la postare ;)) - muntii Apuseni sunt unici.

 Am oprit in Alba Iulia, ne-am plimbat, am mancat inghetata si ne-am copt de atata caldura. Asta e ceva ce nu pot uita! (nu-mi place caldura, iar asa ceva in a doua jumatate a lunii august e de tinut minte)

 In vadul Motilor, in fiecare seara ne plimbam in sat, ne-am imprietenit cu localnicii - nici nu e greu, motii sunt oameni calzi, primitori - ba chiar ne-au invitat sa le admiram purcelusii abia fatati.

 Intalnire de gradul zero :)))))

 La Ghetarul Scarisoara, Elena nu a fost intimidata de numarul mare de scari, pe  care le-a coborat si urcat fara sa se planga. E un copil foarte activ, de aceea nu ne-am sfiit sa alegem acest traseu.

 In zona sunt foarte multi localnici care vand fructe de padure si placinte motesti. Deci o masa e asigurata :) 

 Am mers din noi la cascada Pisoaia, dar fiind sfarsitul verii debitul de apa era mic, iar cascada nu era asa de spectaculoasa. Aceeasi stare de fapt am gasit-o si la Poarta lui Ionele. Cea mai buna perioada, pentru drumetii la cascade este inceputul primaverii, cand se topeste zapada.

 Din nou la Patrahaitesti, pe la tanti Zorita, de data asta nu am mai intalnit-o. Dar drumul pana acolo a fost plin, plin de peripetii. Initial am vrut sa mergem pe Muntele Gaina. Insa ne-am intors pentru ca drumul era foarte accidentat, stricat, in urma viiturilor care au fost in zona vara trecuta. Asa ca am facut stanga-mprejur si ne-am indreptat spre cascada Patrahaitesti. DAR!! am ales varianta scurta ca numar de kilometri, in schimb cea mai accidentata. Drumul, in cea mai mare parte, era atat de stramt, incat daca se intampla ceva si nu puteam trece mai departe (vreun copac cazut in drum sau drum prea accidentat) nici nu am fi putut intoarce. Cred ca scoteam masina de acolo piesa cu piesa, altfel nu vad cum. Si acum, cand scriu aceste randuri, simt frica de atunci. Deja faceam scenarii, ma si vedeam cu Elena in brate prin padure, pana la primul catun. 

Ne-a fost invatatura de minte, si va sfatuiesc si pe voi: alegeti drumul cel mai lung, chiar daca e ocolitor, dar e si cel mai sigur! Daca GPS-ul va arata un drum scurt, dar indica ca se parcurge in timp mare, e clar ca e o alegere proasta. Sotul meu stia asta, dar s-a gandit :"cat de rau poate sa fie?", mai ales ca le-am cerut sfatul localonicilor, dar ei ne-au spus sa "mergem incet si cu grija" de unde?! Am fost la limita. Urmatorul nivel era sa ramanem cu maisna in drum, blocati in mijlocul padurii. Nu ma pricep la autoturisme, dar cred ca acela  nu era bun nici pentru masinile de teren. Poate pentru tractoare. Este o zona care a fost lovita foarte tare de viituri vara trecua, si s-a vazut peste tot. 

<<Ca o paranteza, am fost si la Groapa Ruginoasa Drumul pana sus a fost dezolant, fata de ce stiam de anul trecut, pentru ca erau foarte multi copaci cazuti, drumul greu de parcurs, Elena nu facea fata, am dus-o in brate cu randul, ba chiar am vrut sa ne intoacem dar ne-am dat seama ca nu mai e mult pana sus si am mers mai departe. De aceea nu am facut nici fotografii. Tot ce-mi doream era sa ma vad mai repede scapata de acolo. In toate drumurile noastre ne-a ajutat Dumnezeu sa avem vreme buna, nu a cazut nicio picatura de ploaie. >>

 Cand am scapat cu masina din padure si ne-am vazut scosi la liman, bucurosi ca vedem si alti oameni, alti excursionisti, peisajele, verdele, linistea...am mai uitat de pericolul prin care trecusem. 

 Ne-am plimbat cu caruta pana la cascada Varciorog, mai mult ca sa o protejam pe Elena. Ni s-a parut prea mult sa mearga pe jos, si nu in ultimul rand am vrut sa ii facem o bucurie. Plimbarea cu caruta e o placere pentru multi, la orice varsta. Din pacate nu am fotografii, am facut poze cu telefonul. Nu pot sa-mi amintesc de ce...

Am incheiat vacata cu o escala la Sibiu, dar nu ne-am plimbat prea mult pentru ca Elena nu a ratat ocazia de a se balaci in fantanile arteziene din Piata Sfatului si a trebuit sa plecam mai repede de acolo pentru ca nici afar nu era prea cald. 

Desi e o postare lunga, mie mi se pare doar un rezumat :) Sunt atatea amintiri dintr-o vacanta, incat o postare pe blog e prea saraca.

Dar, daca ati ajuns pana aici si nu v-ati plictisit, eu va multumesc.

Sa aveti o saptamana frumoasa!