sâmbătă, 28 noiembrie 2020

Cartofi gătiți de două ori


La noi în casă soțul este master cheful. Îmi place sa gătesc, dar se face atât de multă mizerie pentru o mâncare, și atât e de muncă, atât de repede se termină mâncarea, că-mi piere cheful să fac pe marea gospodină. Nu las familia nemâncata, dar rețete sofisticate nu o sa vedeți la mine 🤭

Cum spuneam, soțul e pasionat de gătit și tot el cumpăra cărțile de bucate. 
Pe Laura Laurențiu am descoperit-o acum mai mulți ani, prin blogul Rețete ca la mama. Mi s-a părut ca are rețete "făcu-bile". Când soțul a cumpărat cartea ei, am fost încântată și chiar am făcut câteva feluri de mâncare. 
Una dintre rețetele care mi-au atras atenția, a fost "Cartofii gătiți de două ori".
 Eu vi-i prezint în varianta adaptata, de post. Au avantajul că nu sunt prăjiți, nu sunt plini de ulei, deci sunt mai sănătoși. 
Am respectat indicațiile Laurei, doar ca nu am folosit untură de niciun fel. Am constatat ca cei mai buni sunt cartofii roșii tăiați ca pentru prăjit, dar grosier. După ce îi dau în câteva clocote, îi scurg bine, pun peste ei ulei, sare și alte mirodenii, amestec bine și se pun la cuptor, pe tavă și hârtie de copt. Se lasă până se rumenesc. 
De multe ori i-am mâncat ca atare, cu salată sau mujdei de usturoi. Noi obișnuim sa punem în mujdei o lingurița de muștar, după ce frecam usturoiul cu ulei și sare, până obținem o pastă. Este cel mai bun mujdei de usturoi! 
Dacă v-am inspirat, va doresc poftă bună! 

2 comentarii:

  1. Delicioși! Deseori ii gătesc, fie ca si garnitură fie simplii cu mujdei, murături...
    Zile senine!

    RăspundețiȘtergere

Vă mulțumesc pentru vizită și comentarii, cu drag

Postari recente

Recent Posts Widget